Archive for octombrie 2010

Poate merge

21 octombrie 2010

Mare satisfactie am avut la votarea in unanimitate de catre parlamentari a proiectelor de lege propuse de conservatori, respectiv micsorarea la 5% a TVA la alimente de baza si neimpozitarea pensiilor mai mici de 2.000 RON. Sunt masuri normale, prin care ne apropiem de lumea civilizata. Satisfactia mea a fost cu atat mai mare cu cat in gandurile publicate in aceasta rubrica exact acum doua zile scriam ca, paradoxal, cel mai mic partid parlamentar, PC, are proiecte viabile pentru iesirea din criza, dar si pentru imbunatatirea traiului celor cu venituri mici, facand referire, printre altele, la masurile care tocmai au trecut de Parlament si au ajuns pe masa presedintelui.
S-a spus de catre toti deputatii portocalii ca au votat din greseala sau, mai corect, dupa indicatia primita din neatentia sefului lor de grup, Mircea Toader. S-a spus ca Romania nu poate accepta aceste masuri, care ar subtia si mai mult bugetul. Ultima afirmatie este corecta, privind prin prisma lipsei aplicarii unor masuri de relansare economica, dar prima mi se pare falsa. Opinez ca n-a fost nici o greseala. Pentru a tempera populatia pana la votarea motiunii, pedelistii au votat usurarea traiului. Pensionarii primesc o gura de oxigen, iar intreaga populatie beneficiaza de preturi cu 10-20% mai mici la alimentele de baza. Pedelistii asteapta si reactia oficialilor Fondului Monetar International, aflati in aceste zile la Bucuresti, in perspectiva unui nou acord de finantare. Daca acestia inchid ochii si inghit
galusca, ramane ca in Parlament. Daca nu, dupa motiune, fie prin Ordonanta a Guvernului Romaniei se suspenda legea, fie presedintele nu o promulga. Oricum, pe termen scurt, PD-L castiga. Bine jucat!

Jupuiti de vii

19 octombrie 2010

Lipsa de tact, de viziune si de intelegere a Guvernului, viitorul incert au condus la proteste spontane sau mai putin spontane la Finante si in Invatamant. Oameni disperati, adanciti in saracie din cauza veniturilor diminuate aberant, a taxelor si impozitelor marite, a preturilor ce urca lent, dar sigur, creeaza o atmosfera sociala ce risca sa degenereze in revolta sociala.
Democrat-liberalii au consfintit prin lege ca disciplina Religie este obligatorie in orice unitate de invatamant primar, gimnazial si liceal, au ajutat financiar mai toate bisericile, dar prea putini dintre ei dovedesc ca mai au un Dumnezeu. Unica lor credinta este aceea conform careia cine are puterea abuzeaza de ea.
Jupuitii de vii, ce au un nivel de trai sub limita subzistentei, pe fondul disperarii, vor iesi in strada in ziua votarii motiunii de cenzura, cerand demiterea Guvernului Boc. Dar o urma de neincredere este in sufletul fiecaruia: va fi capabila noua guvernare sa stopeze efectele crizei, vor transforma social-democratii tara intr-una de asistati social, vor crea liberalii conditii numai imbogatitilor?
Un raspuns il poate oferi, paradoxal, cel mai mic partid parlamentar, Partidul Conservator, care prin doctrina sa social-liberala va fi liantul celor doua partide mari ce au sansa sa guverneze in continuare Romania. PC militeaza pentru o democratie solida, o economie de piata performanta, o justitie independenta.
Conservatorii s-au angajat sa contribuie la stavilirea coruptiei, la sprijinirea agriculturii si taranimii, la curatarea pietei de speculanti, dar si la cresterea semnificativa a ratei de absorbtie a fondurilor europene. Sprijinul intreprinzatorilor mici si mijlocii se va traduce in sute de mii de locuri de munca noi si platite decent. Banii vor veni la inceput din sistarea achizitiilor de bunuri si mijloace fixe in aparatul administrativ central si local cu exceptia spitalelor, sistarea investitiilor care nu aduc nici bani la buget, nici locuri de munca. Vor fi scoase la vanzare societatile si regiile care sunt pe pierdere. Ah, si sa nu uit, daca vor accepta impozitarea in trepte propusa de PSD, atunci vor cere si TVA diferentiat: 0% pentru medicamente, 5% pentru alimente de baza si cereale, 19% pentru produse si servicii si 30% pentru produse si servicii de lux.
Chiar daca motiunea nu trece, zilele Guvernului Boc sunt numarate pentru ca s-a depasit de mult limita incompetentei. PD-L este un partid epuizat, prea supus lui Traian Basescu, ce si-a rotit oamenii la varful ministerelor cu acelasi deznodamant dezastruos pentru romani.

PDL a vândut Ardealul ungurilor pentru a putea fura în continuare România

15 octombrie 2010

Privilegiile acordate etnicilor maghiari de Legea educaţiei pe care Boc îşi asumă responsabilitatea sunt unice în lume. În ce ţară o minoritate şi-a mai permis să facă « legea » în modul în care UDMR o face în România pe spatele fricii PDL?

Este de neacceptat faptul că Isotria şi Georgrafia României se studiază în limba maghiară, precum şi celelalte discipline din învăţământ. Este aberant să ai câte un director de etnie maghiară în fiecare instituţie din învăţământul preuniversitar care are numai o clasă de copii care aparţin acestei minorităţi.

Este discriminatoriu ca elevii de etnie maghiară, care învaţă în şcolile româneşti, să primească de la bugetul de stat o alocaţie suplimentară, mai mare decât a unui copil român.

Consider că noua Lege a Educaţiei are nevoie de o dezbatere publică înainte de a fi adoptată. Asumarea răspunderii Guvernului nu face altceva decât să treacă cu vederea aceste abuzuri ale textului legislativ.